Fata care a uitat sa zambeasca

E criza. Suntem suparati, speriati, morocanosi, disperati. Natura noastra omeneasca de vesnic nemultumiti si-a gasit in criza seva din care sa isi traga si amplifice toate angoasele de zi cu zi. Ne sculam dimineata direct deprimati si ne culcam seara cu gandul la rata pe care nu am putut sa o platim azi. Uitam sa ne sarutam partenerul de viata si sa ii spunem "Te iubesc", nu acordam copiilor atentia pe care o merita, iar de existenta parintilor nostri facem abstractie cu toate ca stim ca stau langa telefon si asteapta un semn de la copilul lor....

Ni se pare ca viata e nedreapta cu noi, ca nu meritam sa suferim si ne apasa in permanenta lipsa banilor uitand, deasemenea, ca tot ce e cu adevarat important in viata nu are absolut nici o legatura cu banii.

Dar viata care ni se pare atat de nedreapta cu noi a fost de-a dreptul cruda cu altii.
O fata de douazeci si ceva de ani a uitat sa zambeasca. Cineva acolo sus a decis ca tatal copilului ei trebuie sa vina langa el. Lacrimile pe care le varsa zilnic de cativa ani nu pot schimba nimic.
De curand o mama a ramas cu patutul copilului gol dupa ce o boala necrutatoare i-a rapit copilul de numai un anisor. Lacrimile nu mai pot fi oprite in vre'un fel.
Lacrimile lor fac insa sa paleasca toate motivele noastre de suparare. Nu avem dreptul sa fim mahniti sau anxiosi. Avem acasa pe cineva pe care sa sarutam cand ajungem dar nu mai facem asta. Avem copii de care sa ne bucuram dar suntem in continuare crizati.

Banalizam lacrimile unei mame care nu isi mai poate legana copilul si sa ii cante seara la culcare sau a unei fete frumoase care atunci cand ii e dor de iubitul ei trebuie sa mearga la cimitir, cu lacrimile noastre ca suntem restantieri la intretinere...