Ora 6.30 dimineata. Stau pe balcon, la o aruncatura de bat de Macy's, iar Brooklyn Bridge isi inalta falnic stalpii undeva in departare. E a doua mea dimineata in New York si inca nu pot sa ma obisnuiesc cu efervescenta acestui oras. Masini conduse de oameni care se grabesc spre destinatii numai de ei cunoscute fac ca acest loc sa para o cursa in care fiecare se grabeste sa ocupe un loc in pole position. Ieri, in drum spre Manhattan, in metrou jumatate din oameni motaiau. Si orei pe care o petrec zilnic in acest mod i-a fost gasita o utilitate, astfel incat nici un moment din viata new yorkezilor sa nu fie irosit in vre-un fel. Daca cumva aveam alta impresie despre America, acum imi e clar de ce oamenii astia au ajuns la nivelul la care sunt: pentru ca muncesc. Si nu muncesc la modul in care suntem noi obisnuiti, sa mearga la servici si gata. Ei isi eficientizeaza la maxim timpul, munca, capacitatile. Scot ce e mai bun din ei, din orice oportunitate care li se ofera, din fiecare minut care trece. Aici notiunea de "Time is money" reflecta pe deplin realitatea in care traiesc.
Tot ieri am fost la Statuia Libertatii si Ellis Isand. Am vazut cum au inteles ei notiunea de libertate si cum stiu sa isi promoveze putina istorie pe care o au. Acum 200-300 de ani tara asta a fost populata de oameni care si-au parasit locurile natale pentru ca vroiau cu adevarat sa faca ceva in viata. In vremuri in care nu stiau cu exactitate daca locul in care vor sa ajunga chiar exista, isi luau familiile se suiau pe vapor si plecau in neant. Iar rezultatul acelor vremuri se vede. Avem un loc construit de oameni superambitiosi si in al caror ADN multirasial exista o gena comuna tuturor, indiferent de pe ce continent au venit: gena castigatorilor.
Nu vreau sa fac comparatii. Dar ma abtin cu greu. De la vanzatoarele din magazine, la chelnerii din restaurante si muncitorii in constructii cocotati pe schelele de la Ground Zero, cand ii privesc imi vine sa imi iau sapca si sa dau cu ea de pamant. Imi amintesc de vanzatoarele mele de la Unirea pe care le-am rugat de 10 ori sa nu mai faca bisericutza la casa de marcat sa barfeasca, de chelnerul care manca seminte si facea integrame de la restaurantul de pe Decebal sau de muncitorii mei care fugeau cu sacul de ciment in spate pe Vatra Luminoasa. Si comparatiile vin una dupa alta. Proprietarul japonez al restaurantului de unde am luat ieri mancare, facea sushi cot la cot cu alti 4 bucatari, si jur ca a incasat in 20 de minute, cat am stat sa iau comanda, cat un restaurant in Romania in 3 zile. Pe un baiat pe care il cunosc treaba asta l-ar fi facut sa se simta indreptatit sa stea la terasa sa bea cafele, pe japonez l-a motivat sa bage mai abitir mana in oala cu orez. Diferenta de mentalitate. Sau de gena.
joi, 30 aprilie 2009
miercuri, 29 aprilie 2009
Altceva
Indiferent pe unde ti-au umblat picioarele, prin ce locuri ascunse in diferite parti ale pamantului te-ai bagat, indiferent cat de destept te crezi sau cat de smecher esti la tine acasa, New York-ul este exact asa cum mi l-am imaginat: ALTCEVA
luni, 27 aprilie 2009
Playlist
Intr-un playlist "all time", al meu personal, s-ar afla fara indoiala U2-All I Want Is You, Kate Bush-Wuthering Height, Jimmy Hendrix-All Along The Watchtower, Rolling Stones-Anybody Seen My Baby, George Michael-A Different Corner, Judas Priest-Painkiller, Coldplay-The Hardest Part, dar cu siguranta in capul listei ar fi Gabi Lunca-Cip Cirip...
duminică, 26 aprilie 2009
Balonata
La inceput am crezut ca e doar una. Dupa aia m-am mai trezit cu inca una la masa. Apoi a aparut inca una. Pe urma am intalnit o alta. Asa mi-am dat seama ca e vorba de o categorie de femei pe care nu o stiam inca. BALONATA.
Balonata este de obicei o doamna sau domnisoara undeva peste 35 de ani. Nemaifiind chiar o adolescenta formele ei au trecut de mult de stadiul de voluptoase tinzand undeva spre durdulii. Lipsa sportului, mancatul neregulat si a tot ce ii pica in mana isi pun in timp amprenta asupra abdomenului asa incat balonata noastra detine ceva material adipos pe burta.
Pe balonata o intalnesti la masa sau acolo iti dai seama ca femeia de care vorbim face parte din aceasta categorie. Dupa ce, cu anumita subtilitate sau chiar vadit, devoreaza toata mancarea pe care o poate apuca, goleste castroanele cu salata de vinete, manaca rosiile pana la ultima, consuma mici cat un tractorist, baga si doua cefe la care mai roaga colegul de masa "Esti dragut te rog sa-mi dai cartofii aia prajiti?" pentru o portie suplimentara, balonata noastra stropeste toate astea cu vre'o doua trei sprituri. Bea o cafeluta, fumeaza o tigara si vine momentul. Momentul cand incepe. Intai vecinului din stanga, in mijlocul discutiei, asa ca un fapt divers, duce mana la burta si spune: "Mai ce balonata ma simt". Acesta, oarecum perplex, nu stie ce sa zica si spune, mai mult in barba asa, " Ei, o fi de la mancare cine stie". Balonata cu un gest gratios, isi indrepta spatele, suge burta (atat cat poate) si uitandu-se iscoditor la interlocutor, sa perceapa in ochii lui parerea acestuia fata de burta personala exclama: "Sa stii ca chiar m-am balonat".
Urmeaza colegul din stanga. La fel in mijlocul unei discutii si la fel ca un fapt divers "Cred ca m-am balonat...". Urmeaza, rand pe rand, ca toti mesenii sa afle ca femeia s-a balonat.
Acum eu nu am nimic cu cei ce se baloneaza. Si eu ma balonez. Dar nu anunt pe nimeni. Si nici nu gasesc in asta o scuza ca bag mancare ca un porc, ca nu am facut doua abdomene din clasa a zecea sau ca, vezi doamne, de fapt nu am burta, sunt balonat. Plus ca atunci cand sunt balonat dau basini. Si sunt convins ca si balonata da basini. Nu am nimic cu femeile care dau basini, si eu dau, doar ca nu vreau sa stiu ca urmeaza sa se baseasca.
Numai ca eu nu cred ca e balonata. Si-a gasit asa motivul prin care isi scuza materialul adipos de care vorbeam mai devreme. Sau e cumva o scuza anticipata, in cazul in care cineva ii observa burta umflata de la atata mancare, nu cumva sa isi faca impresia ca a bagat ca scroafa, ci doar ca e si ea un pic balonata.
Si nu am intalnit numai una. Mai multe am intalnit. Si toate nu au facut asa doar o data. Au facut de fiecare data. Ceea ce ma face sa cred cu convingere ca pe langa fate frumoase, urate, vulgare sau suave, avem si balonate. Iar cand o sa am invitata la masa o balonata, odata cu mancarea am sa ii aduc si o folie de Metroclopramid, pentru ca stiu ce urmeaza daca nu ii duc. Sa se baseasca.
Balonata este de obicei o doamna sau domnisoara undeva peste 35 de ani. Nemaifiind chiar o adolescenta formele ei au trecut de mult de stadiul de voluptoase tinzand undeva spre durdulii. Lipsa sportului, mancatul neregulat si a tot ce ii pica in mana isi pun in timp amprenta asupra abdomenului asa incat balonata noastra detine ceva material adipos pe burta.
Pe balonata o intalnesti la masa sau acolo iti dai seama ca femeia de care vorbim face parte din aceasta categorie. Dupa ce, cu anumita subtilitate sau chiar vadit, devoreaza toata mancarea pe care o poate apuca, goleste castroanele cu salata de vinete, manaca rosiile pana la ultima, consuma mici cat un tractorist, baga si doua cefe la care mai roaga colegul de masa "Esti dragut te rog sa-mi dai cartofii aia prajiti?" pentru o portie suplimentara, balonata noastra stropeste toate astea cu vre'o doua trei sprituri. Bea o cafeluta, fumeaza o tigara si vine momentul. Momentul cand incepe. Intai vecinului din stanga, in mijlocul discutiei, asa ca un fapt divers, duce mana la burta si spune: "Mai ce balonata ma simt". Acesta, oarecum perplex, nu stie ce sa zica si spune, mai mult in barba asa, " Ei, o fi de la mancare cine stie". Balonata cu un gest gratios, isi indrepta spatele, suge burta (atat cat poate) si uitandu-se iscoditor la interlocutor, sa perceapa in ochii lui parerea acestuia fata de burta personala exclama: "Sa stii ca chiar m-am balonat".
Urmeaza colegul din stanga. La fel in mijlocul unei discutii si la fel ca un fapt divers "Cred ca m-am balonat...". Urmeaza, rand pe rand, ca toti mesenii sa afle ca femeia s-a balonat.
Acum eu nu am nimic cu cei ce se baloneaza. Si eu ma balonez. Dar nu anunt pe nimeni. Si nici nu gasesc in asta o scuza ca bag mancare ca un porc, ca nu am facut doua abdomene din clasa a zecea sau ca, vezi doamne, de fapt nu am burta, sunt balonat. Plus ca atunci cand sunt balonat dau basini. Si sunt convins ca si balonata da basini. Nu am nimic cu femeile care dau basini, si eu dau, doar ca nu vreau sa stiu ca urmeaza sa se baseasca.
Numai ca eu nu cred ca e balonata. Si-a gasit asa motivul prin care isi scuza materialul adipos de care vorbeam mai devreme. Sau e cumva o scuza anticipata, in cazul in care cineva ii observa burta umflata de la atata mancare, nu cumva sa isi faca impresia ca a bagat ca scroafa, ci doar ca e si ea un pic balonata.
Si nu am intalnit numai una. Mai multe am intalnit. Si toate nu au facut asa doar o data. Au facut de fiecare data. Ceea ce ma face sa cred cu convingere ca pe langa fate frumoase, urate, vulgare sau suave, avem si balonate. Iar cand o sa am invitata la masa o balonata, odata cu mancarea am sa ii aduc si o folie de Metroclopramid, pentru ca stiu ce urmeaza daca nu ii duc. Sa se baseasca.
vineri, 24 aprilie 2009
Dansez pentru tine
Vineri seara la Pro TV e o emisiune pe care probabil o stim cu totii. Dansez pentru tine. Vedete, lume buna, Banica care ne baga muzica lui pe gat. Oameni care danseaza pentru oameni ce se afla in dificultate. De cele mai multe ori financiare. Incearca sa rezolve probleme ce nu si-au gasit altfel rezolvarea. Lacrimi, povesti romantate si ultraromantate cu familii destramate, familii sarace, mame parasite, copii parasiti de mame, copii parasiti de tati, tati parasiti de mame, mame parasite de mame, bunici parasiti de toti dar pentru care danseaza un nepot care cu siguranta il arde pe mosh si nu ii da banii daca cumva castiga. Ma rog, ideea era ca acolo apar multi oameni d-astia cu diferite dificultati.
Acum ma aflu si eu in dificultate. E criza si am probleme financiare. Ma gandeam cum ar fi sa danseze Mihaela Radulescu pentru mine, ca sa imi pot plati chiriile la magazine, impozitele si restu'.
Sau mai bine ar fi ca editia viitoare sa se organizeze pentru patronii ce au firmele la limita incapacitatii de plata. Sa inceapa cu clipuri d-alea siropoase, cu Andreea Marin care danseaza pentru patronul de la Flamingo (e doar un exemplu aiurea Flamingo) de cand era el mic si era baiat de la tara venit la camin in Bucuresti, cum ansambla el calculatoare in Regie pe care le vindea la studentilor si usor, usor, a creeat imperiul Flamingo. Dar, vai, a venit criza si e distrus acum, nu lasati asta sa se intample, trimite'ti SMS la XXXX cu cuvantul Andreea si salvati Flamingo...
Sau votati Alina Sorescu sa salvam Leonardo, Smiley pentru Rotary Construct, Laura Cosoi pentru Euro Construct (pardon, astia au contracte cu statul, nu trec de preselectie).
Dansez pentru tine ar mai putea fi o emisiune cu 19 milioane de participanti. Intr'o mai mica sau mai mare masura, in tara asta toti am crescut cu probleme.
Cam marea majoritate am crescut saraci. Aia care nu erau asa saraci ca noi, aveau parintii despartiti. Daca parintii se incapatanau totusi sa nu fie divortati, sigur aveau un bunic pe care il durea spatele. Sau piciorul. Sau orice. Daca nu avea bunic deloc se gaseste un var mai cealiu ceva. in caz in care nici var cealiu nu avea da-l dreaq ca nu de asta vorbeam. Vorbeam ca suntem, in general, un popor care meritam sa se danseze pentru noi. Si atunci am dansa totii unii pentru altii. E buna emisiunea asta, imi place de ea. A pus bine problema. Hai sa facem o hora mare si ne futem in ele de probleme.
Sa inceapa dansul!
PS: Cand m-am uitat prima data la Banica mi s-a parut ca e murdar la buza. De fapt arata ca un ochi d'al lu Marilyn Manson in concert, cu o mare dunga neagra paralela cu buza. M-am dus mai aproape de televizor, si da, temerile mi s-au adeverit. Si-a lasat prostu' un fel de cioc sub forma unei dungi contra naturii, respectiv invers, de fapt nu stiu cum sa descriu. Nu prea seamana a cioc, dar nici nu stiu cum sa-l incadrez. Oricum e urata rau dunga aia.
Acum ma aflu si eu in dificultate. E criza si am probleme financiare. Ma gandeam cum ar fi sa danseze Mihaela Radulescu pentru mine, ca sa imi pot plati chiriile la magazine, impozitele si restu'.
Sau mai bine ar fi ca editia viitoare sa se organizeze pentru patronii ce au firmele la limita incapacitatii de plata. Sa inceapa cu clipuri d-alea siropoase, cu Andreea Marin care danseaza pentru patronul de la Flamingo (e doar un exemplu aiurea Flamingo) de cand era el mic si era baiat de la tara venit la camin in Bucuresti, cum ansambla el calculatoare in Regie pe care le vindea la studentilor si usor, usor, a creeat imperiul Flamingo. Dar, vai, a venit criza si e distrus acum, nu lasati asta sa se intample, trimite'ti SMS la XXXX cu cuvantul Andreea si salvati Flamingo...
Sau votati Alina Sorescu sa salvam Leonardo, Smiley pentru Rotary Construct, Laura Cosoi pentru Euro Construct (pardon, astia au contracte cu statul, nu trec de preselectie).
Dansez pentru tine ar mai putea fi o emisiune cu 19 milioane de participanti. Intr'o mai mica sau mai mare masura, in tara asta toti am crescut cu probleme.
Cam marea majoritate am crescut saraci. Aia care nu erau asa saraci ca noi, aveau parintii despartiti. Daca parintii se incapatanau totusi sa nu fie divortati, sigur aveau un bunic pe care il durea spatele. Sau piciorul. Sau orice. Daca nu avea bunic deloc se gaseste un var mai cealiu ceva. in caz in care nici var cealiu nu avea da-l dreaq ca nu de asta vorbeam. Vorbeam ca suntem, in general, un popor care meritam sa se danseze pentru noi. Si atunci am dansa totii unii pentru altii. E buna emisiunea asta, imi place de ea. A pus bine problema. Hai sa facem o hora mare si ne futem in ele de probleme.
Sa inceapa dansul!
PS: Cand m-am uitat prima data la Banica mi s-a parut ca e murdar la buza. De fapt arata ca un ochi d'al lu Marilyn Manson in concert, cu o mare dunga neagra paralela cu buza. M-am dus mai aproape de televizor, si da, temerile mi s-au adeverit. Si-a lasat prostu' un fel de cioc sub forma unei dungi contra naturii, respectiv invers, de fapt nu stiu cum sa descriu. Nu prea seamana a cioc, dar nici nu stiu cum sa-l incadrez. Oricum e urata rau dunga aia.
miercuri, 22 aprilie 2009
Jaya Identity
ICE3ERG , guru cafelei,pe care il cam banuiam ca trage matza de coada in timp ce speram sa ne creeze sigla, logo, meniu, etc pentru Jaya Cafe, se pare ca s-a ocupat chiar cu matza....
marți, 21 aprilie 2009
LK Blog
Un motociclist care e ca Smarandescu de mare, se bate ca Bute si rupe chitara in doua ca Everlast a pus un post pe blogul lui, 5 seconds of glory, de m-a pus in cur.
Cam in aceiasi ordine de idei si oarecum inspirat din ce a scris el acolo, pot sa sustin cu tarie ca acele carti care ne invata sa gandim pozitiv, sa ne curatam sufletul, sa ne imaginam milionari in dolari, sa ne canalizam energiile pentru bunastare si imbogatire, nu fac altceva decat sa creeze un om sarac care gandeste ca un bogatas. Nimic sau aproape nimic nu poti realiza citind. Nimic nu o sa ai la sfarsitul lunii daca stai sa citesti si atat.
5 secunde de glorie, indiferent daca sunt sub forma de aplauze, ovatii sau urale, reale sau inchipuite, nu or sa fie niciodata de ajuns. Trebuie neaparat, NEAPARAT sa pui osu' la treaba.
Cam in aceiasi ordine de idei si oarecum inspirat din ce a scris el acolo, pot sa sustin cu tarie ca acele carti care ne invata sa gandim pozitiv, sa ne curatam sufletul, sa ne imaginam milionari in dolari, sa ne canalizam energiile pentru bunastare si imbogatire, nu fac altceva decat sa creeze un om sarac care gandeste ca un bogatas. Nimic sau aproape nimic nu poti realiza citind. Nimic nu o sa ai la sfarsitul lunii daca stai sa citesti si atat.
5 secunde de glorie, indiferent daca sunt sub forma de aplauze, ovatii sau urale, reale sau inchipuite, nu or sa fie niciodata de ajuns. Trebuie neaparat, NEAPARAT sa pui osu' la treaba.
sâmbătă, 18 aprilie 2009
NY
Copil fiind, visam sa plec in America, acolo unde erau Coca Cola, Bruce Lee si zgarie norii. Mai exact pentru mine America insemna New York. Aia credeam eu ca e America.
Intre timp am reusit sa ajung din India pana in Tailanda, din Hong Kong in toate coclaurile din China, in Europa peste tot, dar niciodata in America. Mi-a ramas ca un ghimpe in inima, iar acum a venit vremea sa merg. Doar ca intre timp Cola are si Nelu la chiosc la mine pe strada, Bruce Lee a murit, iar zgarie nori am vazut deja.
Undeva, parca lucrurile daca nu le faci la timpul lor isi pierd din impactul emotional, din valoarea sentimentala pe care o investesti in visul respectiv.
Sunt curios daca gandurile mele de emigrare, demult ingropate, isi vor mai gasi vre'o relevanta in realitatea actuala. Sunt curios daca voi avea vre'un sentiment de irosire, de parere de rau ca nu m-am urcat in avionul acela cu multi ani inainte.
Intre timp am reusit sa ajung din India pana in Tailanda, din Hong Kong in toate coclaurile din China, in Europa peste tot, dar niciodata in America. Mi-a ramas ca un ghimpe in inima, iar acum a venit vremea sa merg. Doar ca intre timp Cola are si Nelu la chiosc la mine pe strada, Bruce Lee a murit, iar zgarie nori am vazut deja.
Undeva, parca lucrurile daca nu le faci la timpul lor isi pierd din impactul emotional, din valoarea sentimentala pe care o investesti in visul respectiv.
Sunt curios daca gandurile mele de emigrare, demult ingropate, isi vor mai gasi vre'o relevanta in realitatea actuala. Sunt curios daca voi avea vre'un sentiment de irosire, de parere de rau ca nu m-am urcat in avionul acela cu multi ani inainte.
vineri, 17 aprilie 2009
miercuri, 15 aprilie 2009
Victime colaterale
Un om este suma unor calitati, defecte, trasaturi si a unui anumit nivel emotional. Un om poate fi mai bun sau mai rau, mai afectuos sau mai ursuz, mai aprig sau mai moale, samd.
Numai ca trasatura lui principala, cea care il caracterizeaza nu este pusa in evidenta in fiecare moment sau in fiecare actiune pe care o intreprinde. De exemplu un om violent nu bate fiecare persoana cu care se intalneste. Are clientii lui favoriti, in cele mai multe cazuri nevasta si copiii. Victime colaterale de obicei nu exista. Nu e si cazul unei persoane cu capacitatate afectiva mai mare, pe care il voi numi in continuare iubaret. La fel se explica, ca si in cazul violentului, ca acesta nu poate iubi fiecare persoana cu care se intalneste. Iubaretul are si el clientii lui. Numai ca in acest caz apar si victime colaterale. Persoane care isi revendica dreptul de a fi iubite. La fel ca si in cazul violentului care nu poate agresa fiecare persoana pe care o intalneste, iubaretul nu poate iubi fiecare persoana cu care ii iese in cale.
Deasemenea cand violentul nu isi manifesta latura agresiva a personalitatii toata lumea e multumita. Cand iubaretul nu isi manifesta latura afectiva atunci persoanele din jur isi manifesta nemultumirea, se simt ignorate, date la o parte.
In mod normal un om violent este mai putin agreat ca un iubaret. Numai ca, cu toata violenta lui, se pare ca nu poate provoca atata nemultumire cata produce un iubaret...
Numai ca trasatura lui principala, cea care il caracterizeaza nu este pusa in evidenta in fiecare moment sau in fiecare actiune pe care o intreprinde. De exemplu un om violent nu bate fiecare persoana cu care se intalneste. Are clientii lui favoriti, in cele mai multe cazuri nevasta si copiii. Victime colaterale de obicei nu exista. Nu e si cazul unei persoane cu capacitatate afectiva mai mare, pe care il voi numi in continuare iubaret. La fel se explica, ca si in cazul violentului, ca acesta nu poate iubi fiecare persoana cu care se intalneste. Iubaretul are si el clientii lui. Numai ca in acest caz apar si victime colaterale. Persoane care isi revendica dreptul de a fi iubite. La fel ca si in cazul violentului care nu poate agresa fiecare persoana pe care o intalneste, iubaretul nu poate iubi fiecare persoana cu care ii iese in cale.
Deasemenea cand violentul nu isi manifesta latura agresiva a personalitatii toata lumea e multumita. Cand iubaretul nu isi manifesta latura afectiva atunci persoanele din jur isi manifesta nemultumirea, se simt ignorate, date la o parte.
In mod normal un om violent este mai putin agreat ca un iubaret. Numai ca, cu toata violenta lui, se pare ca nu poate provoca atata nemultumire cata produce un iubaret...
marți, 14 aprilie 2009
luni, 13 aprilie 2009
Fata care a uitat sa zambeasca
E criza. Suntem suparati, speriati, morocanosi, disperati. Natura noastra omeneasca de vesnic nemultumiti si-a gasit in criza seva din care sa isi traga si amplifice toate angoasele de zi cu zi. Ne sculam dimineata direct deprimati si ne culcam seara cu gandul la rata pe care nu am putut sa o platim azi. Uitam sa ne sarutam partenerul de viata si sa ii spunem "Te iubesc", nu acordam copiilor atentia pe care o merita, iar de existenta parintilor nostri facem abstractie cu toate ca stim ca stau langa telefon si asteapta un semn de la copilul lor....
Ni se pare ca viata e nedreapta cu noi, ca nu meritam sa suferim si ne apasa in permanenta lipsa banilor uitand, deasemenea, ca tot ce e cu adevarat important in viata nu are absolut nici o legatura cu banii.
Dar viata care ni se pare atat de nedreapta cu noi a fost de-a dreptul cruda cu altii.
O fata de douazeci si ceva de ani a uitat sa zambeasca. Cineva acolo sus a decis ca tatal copilului ei trebuie sa vina langa el. Lacrimile pe care le varsa zilnic de cativa ani nu pot schimba nimic.
De curand o mama a ramas cu patutul copilului gol dupa ce o boala necrutatoare i-a rapit copilul de numai un anisor. Lacrimile nu mai pot fi oprite in vre'un fel.
Lacrimile lor fac insa sa paleasca toate motivele noastre de suparare. Nu avem dreptul sa fim mahniti sau anxiosi. Avem acasa pe cineva pe care sa sarutam cand ajungem dar nu mai facem asta. Avem copii de care sa ne bucuram dar suntem in continuare crizati.
Banalizam lacrimile unei mame care nu isi mai poate legana copilul si sa ii cante seara la culcare sau a unei fete frumoase care atunci cand ii e dor de iubitul ei trebuie sa mearga la cimitir, cu lacrimile noastre ca suntem restantieri la intretinere...
Ni se pare ca viata e nedreapta cu noi, ca nu meritam sa suferim si ne apasa in permanenta lipsa banilor uitand, deasemenea, ca tot ce e cu adevarat important in viata nu are absolut nici o legatura cu banii.
Dar viata care ni se pare atat de nedreapta cu noi a fost de-a dreptul cruda cu altii.
O fata de douazeci si ceva de ani a uitat sa zambeasca. Cineva acolo sus a decis ca tatal copilului ei trebuie sa vina langa el. Lacrimile pe care le varsa zilnic de cativa ani nu pot schimba nimic.
De curand o mama a ramas cu patutul copilului gol dupa ce o boala necrutatoare i-a rapit copilul de numai un anisor. Lacrimile nu mai pot fi oprite in vre'un fel.
Lacrimile lor fac insa sa paleasca toate motivele noastre de suparare. Nu avem dreptul sa fim mahniti sau anxiosi. Avem acasa pe cineva pe care sa sarutam cand ajungem dar nu mai facem asta. Avem copii de care sa ne bucuram dar suntem in continuare crizati.
Banalizam lacrimile unei mame care nu isi mai poate legana copilul si sa ii cante seara la culcare sau a unei fete frumoase care atunci cand ii e dor de iubitul ei trebuie sa mearga la cimitir, cu lacrimile noastre ca suntem restantieri la intretinere...
duminică, 12 aprilie 2009
Jaya Reloaded
Sunt vremuri de criza. Si de cand lumea, in vremuri de criza si razboi lumea isi indreapta atentia spre distractie si alcool. Nu mai sunt dispusi sa cheltuie banii pe haine scumpe, parfumuri exclusiviste si telefoane de ultima generatie, lucruri pe care inainte de criza isi dadeau si ultimii bani. Deja si-au schimbat obiceiurile de consum si au inteles ca in primul rand sta satisfactia personala, clipe frumoase alaturi de cei dragi petrecute in locatii decente, unde sa fi alaturi de cei asemeni tie. Asa s-a nascut JAYA Cafe.
In sanscrita Jaya inseamna victorie. In olandeza inseamna invingator. Jaya The Cat e o formatie care canta ceva ce altii inca nu au reusit.
La Jaya Cafe numele a venit cumva de la toate trei. Cativa prieteni motociclisti care asculta Jaya The Cat nu au vrut sa se lase razbiti de criza si au pus'o de o cafenea in Str. Smardan 22, inima Centrului Istoric al Bucurestiului. Cafeneaua ce are 30 de locuri, indeajuns pentru a fi umpluta de prieteni si cu o terasa de 150 de locuri, numai buna pentru o bere la draft rece in arsita verii (cunoscatorii stiu deja ca vorbim de Ciuc si fitzosii, normal, Haineken), dispune deasemenea de un demisol unde pe timpul iernii 70 de persoane se vor bucura de muzica live intr-un cadru privat, jazz session-uri pian-vioara, chitara bas-pian sau maiestre acorduri de blues.
Asa ca daca esti motociclist, daca esti corporatist, daca ti se face parul maciuca cand auzi nume ca minune, vijelie sau de la..., daca iti place muzica adevarata, daca ai fost la bamboo si parca nu ti s-a parut ca e cum trebuie, daca urasti lanturile de aur si tricourile pe care scrie mare D&G, daca ti se pare misto campania antimitocanie de la Radio Guerilla, daca ai blog si din cand in cand mai si scrii in el, daca citesti bloguri, daca ai cont pe Facebook, daca ti-a placut filmul Great Expectations, daca arta contemporana ti se pare cool chiar daca nu intelegi nimic, daca te-ai gandit ca ar fi fost bine sa ai bani sa mergi la concertul U2 de la Viena, daca o sa te duci la concert U2 la Viena, daca ai fost la concert la U2 la Viena, daca nu ai pipait pe nimeni in tramvai si daca, nu in ultimul rand, mai ai 5 lei in buzunar pe criza asta sa bei o bere la halba vino la Jaya Cafe. De'acolo esti.
In sanscrita Jaya inseamna victorie. In olandeza inseamna invingator. Jaya The Cat e o formatie care canta ceva ce altii inca nu au reusit.
La Jaya Cafe numele a venit cumva de la toate trei. Cativa prieteni motociclisti care asculta Jaya The Cat nu au vrut sa se lase razbiti de criza si au pus'o de o cafenea in Str. Smardan 22, inima Centrului Istoric al Bucurestiului. Cafeneaua ce are 30 de locuri, indeajuns pentru a fi umpluta de prieteni si cu o terasa de 150 de locuri, numai buna pentru o bere la draft rece in arsita verii (cunoscatorii stiu deja ca vorbim de Ciuc si fitzosii, normal, Haineken), dispune deasemenea de un demisol unde pe timpul iernii 70 de persoane se vor bucura de muzica live intr-un cadru privat, jazz session-uri pian-vioara, chitara bas-pian sau maiestre acorduri de blues.
Asa ca daca esti motociclist, daca esti corporatist, daca ti se face parul maciuca cand auzi nume ca minune, vijelie sau de la..., daca iti place muzica adevarata, daca ai fost la bamboo si parca nu ti s-a parut ca e cum trebuie, daca urasti lanturile de aur si tricourile pe care scrie mare D&G, daca ti se pare misto campania antimitocanie de la Radio Guerilla, daca ai blog si din cand in cand mai si scrii in el, daca citesti bloguri, daca ai cont pe Facebook, daca ti-a placut filmul Great Expectations, daca arta contemporana ti se pare cool chiar daca nu intelegi nimic, daca te-ai gandit ca ar fi fost bine sa ai bani sa mergi la concertul U2 de la Viena, daca o sa te duci la concert U2 la Viena, daca ai fost la concert la U2 la Viena, daca nu ai pipait pe nimeni in tramvai si daca, nu in ultimul rand, mai ai 5 lei in buzunar pe criza asta sa bei o bere la halba vino la Jaya Cafe. De'acolo esti.
George
El e George. A facut sa viseze frumos milioane de adolescente. Muzica lui s-a auzit pe fundalul conceperii altor milioane de copii. Tot pe muzica lui s-au varsat milioane de lacrimi. Se iubeste cu persoane cu care normal ar trebui sa mearga la meci sau la bere. But I dont care.
miercuri, 8 aprilie 2009
Interviu
In aceptiunea generala a ortodoxilor, cand mori te duci la poarta raiului si acolo Sf. Petru si Dumnezeu te asteapta sa ai un mic interviu cu ce ai facut tu in viata bun sau rau si, dupa cum stim cu totii, daca ai fost baiat de comitet ai acces la gradinile raiului, iar daca ai calcat pe bec mergi in iad. Dar chiar si in cazul in care ai gresit destul de tare, se pare ca Dumnezeu e destul de permisiv si iti da sansa sa te caiesti, caz in care portile iti sunt deasemenea deschise.
In practica, toate astea te-ar putea face sa te comporti dupa plac si fara sa iti pese de invataturi, avand oricand sansa ca la un moment pe care il alegi sa te caiesti si toate sunt sterse cu buretele.
Pentru ca, de fapt, nu stim cu exactitate daca lucrurile se vor desfasura chiar asa, ma intreb daca nu cumva cand ajungi la poarta, Dumnezeu sa ne intrebe nu de ce am facut, ci de ce nu am facut cand am fi putut sa facem.
Poate nu intreaba de lucrurile bune pe care le-am facut cu gandul ca cineva ne vede si va tine cont la un moment dat de ele.
Din 10 ocazii in care am putea, sa zicem, sa ajutam pe cineva, alegem numai unul si ni se pare ca am facut o fapta buna. S-ar putea ca Dumnezeu sa contabilizeze 9 nereusite.
Dar pentru ca Dumnezeu iarta chiar si criminalii care se caiesc se pare ca ne putem comporta zilnic fara sa ne uitam in jurul nostru, la semenii nostri, ne putem bucura de raul altora, putem lasa invidia sa ne cuprinda sau putem sa ravnim la bunul altuia...
In practica, toate astea te-ar putea face sa te comporti dupa plac si fara sa iti pese de invataturi, avand oricand sansa ca la un moment pe care il alegi sa te caiesti si toate sunt sterse cu buretele.
Pentru ca, de fapt, nu stim cu exactitate daca lucrurile se vor desfasura chiar asa, ma intreb daca nu cumva cand ajungi la poarta, Dumnezeu sa ne intrebe nu de ce am facut, ci de ce nu am facut cand am fi putut sa facem.
Poate nu intreaba de lucrurile bune pe care le-am facut cu gandul ca cineva ne vede si va tine cont la un moment dat de ele.
Din 10 ocazii in care am putea, sa zicem, sa ajutam pe cineva, alegem numai unul si ni se pare ca am facut o fapta buna. S-ar putea ca Dumnezeu sa contabilizeze 9 nereusite.
Dar pentru ca Dumnezeu iarta chiar si criminalii care se caiesc se pare ca ne putem comporta zilnic fara sa ne uitam in jurul nostru, la semenii nostri, ne putem bucura de raul altora, putem lasa invidia sa ne cuprinda sau putem sa ravnim la bunul altuia...
duminică, 5 aprilie 2009
Despre corporatisti
Un corporatist s-a indurat de noi astia, oamenii normali, si ne-a dezvaluit cateva aspecte din viata lor, cateva mici secrete si ne-a lasat sa vedem ca ei stiu ca existam ca fiinte vii. E un post superb, in care pas cu pas demoleaza toate prejudecatiile noastre despre ei. Ma simt obligat, in numele celor multi, sa demolez demolarile prejudecatiilor noastre.
Prejudecata 1: Li se spala creierele
Demolare corporatist: puterea unei marci se reflecta nu doar in pozitia sa pe piata, ci si in mandria oamenilor de-a lucra pentru ea. Si in dorinta altora de-a fi acolo. Nu poti sa vinzi lucruri in care nu crezi, viata ar fi foarte trista; petrecem totusi mai mult de jumatate din viata (in afara somnului) la munca.
Demolarea demolarii: i-au facut sa le pese de puterea unei marci ce nu le apartine, sa isi faca un target din pozitia ei pe piata si sa isi petreaca mai mult de jumatate de viata scremandu-si creierele lor inteligente pentru bunastarea fericitilor proprietari ai acelei marci. I-au facut sa creada in lucrurile pe care le vand, lucruri in care nu cred nici macar proprietarii. Acestia cred doar in banii care le intra in conturi. S-a ajuns intr-acolo incat un brand manager la o cunoscuta firma producatoare de tigari crede in produsul pe care il vinde fara sa fie fumator...
Concluzie: Li se spala creierele.
Prejudecata 2: Se face prea mult “politica” (office politics).
Demolare corporatist: in firmele de 10 oameni nu se face? Am vazut si partea asta. Intr-adevar, in firmele mici lantul de decizie e mai scurt. Dar nu neaparat benefic, daca sefu’ cel mare decide inclusiv de cati bani cumparam hartie igienica. Firmele mari au avantajul de-a crea si implementa sisteme in care decizia ierarhica functioneaza. Poate cu unele exceptii, dar regula exista. E foarte important sa lucrezi planificat, sa-ti cunosti clientii si piata si concurenta. Pe orice piata ai actiona - ca e cartierul sau orasul sau lumea asta mare…
Demolarea demolarii: Intr-adevar, este o mare diferenta. La ei, in sistemul piramidal perfect in care isi desfasoara activitatea, odata cu planificarea sarcinilor in companie, cand se decide cine cumpara hartie igienica Managing Directorul il insarcineaza pe Executiv Directorul, sa il instiinteze pe Office Representative sa anunte la Cleaning Departament (femeia de serviciu asa se cheama la ei) ca este datoria ei sa asigure hartia igienica la toaleta. Aceasta il trimite pe baiatul bun de toate din birou sa faca aprovizionarea, face proces verbal de predare primire cu soferu, hartia o preda Dlui Office Representative care l-a randul lui o semneaza si o preda Dlui Executiv Director, care la randul lui o preda Prea Fericitului Managing Director. Acesta o va include in raportul anual de cheltuieli, iar in urmatoarea sedinta de stabilire a strategiei pana in anul 2021 se va dezbate, analiza si supune discutiei si aceasta problema. Proprietarul, cand va primi strategia, undeva pe o insula in Oceanul Indian, unde isi petrece la soare marea parte a timpului, va decide ca, fiind vremuri de criza, trebuie taiate din cheltuieli.
La noi astia normali, in care proprietarul merge zilnic la micul lui birou cu 10 oameni, in drum spre munca acesta opreste la magazin si cumpara trei hartii igienice cand s-a terminat...
Concluzie: se face prea mult “politica” (office politics).
Prejudecata 3: vorbim romgleza
Demolare corporatist: recunosc, se-ntampla. Dar e o chestiune de autocontrol. Multi nu-l avem, cel putin nu tot timpul. Nu e usor sa traduci in romana termeni inventati peste ocean, dar se poate. Eu cred ca folosirea excesiva a termenilor de specialitate din limba engleza denota lacune de vocabular in limba romana. Totusi, traduceti-mi va rog management sau marketing.
Demolarea demolarii: Nu despre management sau marketing vorbim aici. Astea deja sunt discipline la facultati. Pentru voi e usor sa ne intelegeti, voi tot dintre noi ati plecat, deci e clar. Pentru noi e mai greu sa va intelegem. Si apropo de autocontrol, e bizar ca nici nu mai realizati ca nu va intelegem. Dar oricum asta e o chestiune scuzabila. Petreceti mai mult de jumatate din viata la birou. Si pentru ca nu va intelegem in totalitate cand vorbiti avem si o concluzie: Vorbiti romengleza.
Prejudecata 4: trebuie sa ai “pile” sa ajungi intr-o multinationala.
Demolarea corporatistului: suntem foarte multi pentru care asta nu se aplica. Iti trebuie determinare si o definire foarte clara a obiectivelor si a ceea ce vrei sa faci, ce-ti place. Dupa ani de munca evident conteaza prietenii pe care ti i-ai facut, prestigiul pe care ti l-ai castigat. Bineinteles prefer sa lucrez cu cineva pe care-l cunosc si care are rezultate profesionale dovedite; pana la urma, e reputatia mea in joc daca recomand pe cineva. Se cheama networking in zilele noastre, apropo de “romgleza” :) . Dar prestigiul se construieste in timp si cu multa munca, nu are legatura cu al cui baiat esti.
Demolarea demolarii: ca sa ai ocazia sa iti construiesti in timp si prin multa munca prestigiul tre' sa intri in respectiva corporatie. Daca nu esti al cuiva, daca nu vorbesti aceiasi limba cu ei (iar romengleza se invata doar in corporatii), daca nu regasesti corporatisti printre prietenii pe care ti i-ai facut e destul de greu sa accesezi in corporatii. Dar nu atat de greu pentru ca aceste corporatii cauta in permananta creiere proaspete pentru plantatiile lor. Aici corporatistul are oarecare dreptate.
Apropo de avantajele de a fi corporatist descrise acolo sunt convins ca ele exista. Motivatia financiara, apartenenta la grup, lucrul intr-un mediu civilizat in care cineva are grija in permanenta sa iti induca starea de siguranta, cu toate ca aceasta practic nu exista, fiind constienti cu totii ca un preaviz de 15 zile sta doar sa-ti fie semnat si inmanat in orice moment si la cea mai mica abatere.
Sunteti oameni de admirat, capabili de o munca imensa in folosul altora, sunteti partasi si duceti greul corporatiilor, iar recompensele si beneficiile sunt mult prea mici, indiferent cat de mare e salariul. Cred ca munciti prea mult, acumulati mult prea mult stres datorita presiunii careia sunteti supusi.
Datorita tensiunii pe care o acumulati, voi corporatistele, sunteti un target pentru prietenii mei, nerabdatori sa va prinda sambata seara in oras.
Iar din informatiile pe care le detin si corporatistii au ceva cautare printre fetele sensibile la sesiuni de shopping.
Ca si concluzie dragi corporatisti, sunteti prezente agreabile, total inofensive, ne-am obisnuit cu voi printre noi si probabil in curand vom auzi chiar de casatorii inter-rasiale om normal - corporatista sau viceversa.
Prejudecata 1: Li se spala creierele
Demolare corporatist: puterea unei marci se reflecta nu doar in pozitia sa pe piata, ci si in mandria oamenilor de-a lucra pentru ea. Si in dorinta altora de-a fi acolo. Nu poti sa vinzi lucruri in care nu crezi, viata ar fi foarte trista; petrecem totusi mai mult de jumatate din viata (in afara somnului) la munca.
Demolarea demolarii: i-au facut sa le pese de puterea unei marci ce nu le apartine, sa isi faca un target din pozitia ei pe piata si sa isi petreaca mai mult de jumatate de viata scremandu-si creierele lor inteligente pentru bunastarea fericitilor proprietari ai acelei marci. I-au facut sa creada in lucrurile pe care le vand, lucruri in care nu cred nici macar proprietarii. Acestia cred doar in banii care le intra in conturi. S-a ajuns intr-acolo incat un brand manager la o cunoscuta firma producatoare de tigari crede in produsul pe care il vinde fara sa fie fumator...
Concluzie: Li se spala creierele.
Prejudecata 2: Se face prea mult “politica” (office politics).
Demolare corporatist: in firmele de 10 oameni nu se face? Am vazut si partea asta. Intr-adevar, in firmele mici lantul de decizie e mai scurt. Dar nu neaparat benefic, daca sefu’ cel mare decide inclusiv de cati bani cumparam hartie igienica. Firmele mari au avantajul de-a crea si implementa sisteme in care decizia ierarhica functioneaza. Poate cu unele exceptii, dar regula exista. E foarte important sa lucrezi planificat, sa-ti cunosti clientii si piata si concurenta. Pe orice piata ai actiona - ca e cartierul sau orasul sau lumea asta mare…
Demolarea demolarii: Intr-adevar, este o mare diferenta. La ei, in sistemul piramidal perfect in care isi desfasoara activitatea, odata cu planificarea sarcinilor in companie, cand se decide cine cumpara hartie igienica Managing Directorul il insarcineaza pe Executiv Directorul, sa il instiinteze pe Office Representative sa anunte la Cleaning Departament (femeia de serviciu asa se cheama la ei) ca este datoria ei sa asigure hartia igienica la toaleta. Aceasta il trimite pe baiatul bun de toate din birou sa faca aprovizionarea, face proces verbal de predare primire cu soferu, hartia o preda Dlui Office Representative care l-a randul lui o semneaza si o preda Dlui Executiv Director, care la randul lui o preda Prea Fericitului Managing Director. Acesta o va include in raportul anual de cheltuieli, iar in urmatoarea sedinta de stabilire a strategiei pana in anul 2021 se va dezbate, analiza si supune discutiei si aceasta problema. Proprietarul, cand va primi strategia, undeva pe o insula in Oceanul Indian, unde isi petrece la soare marea parte a timpului, va decide ca, fiind vremuri de criza, trebuie taiate din cheltuieli.
La noi astia normali, in care proprietarul merge zilnic la micul lui birou cu 10 oameni, in drum spre munca acesta opreste la magazin si cumpara trei hartii igienice cand s-a terminat...
Concluzie: se face prea mult “politica” (office politics).
Prejudecata 3: vorbim romgleza
Demolare corporatist: recunosc, se-ntampla. Dar e o chestiune de autocontrol. Multi nu-l avem, cel putin nu tot timpul. Nu e usor sa traduci in romana termeni inventati peste ocean, dar se poate. Eu cred ca folosirea excesiva a termenilor de specialitate din limba engleza denota lacune de vocabular in limba romana. Totusi, traduceti-mi va rog management sau marketing.
Demolarea demolarii: Nu despre management sau marketing vorbim aici. Astea deja sunt discipline la facultati. Pentru voi e usor sa ne intelegeti, voi tot dintre noi ati plecat, deci e clar. Pentru noi e mai greu sa va intelegem. Si apropo de autocontrol, e bizar ca nici nu mai realizati ca nu va intelegem. Dar oricum asta e o chestiune scuzabila. Petreceti mai mult de jumatate din viata la birou. Si pentru ca nu va intelegem in totalitate cand vorbiti avem si o concluzie: Vorbiti romengleza.
Prejudecata 4: trebuie sa ai “pile” sa ajungi intr-o multinationala.
Demolarea corporatistului: suntem foarte multi pentru care asta nu se aplica. Iti trebuie determinare si o definire foarte clara a obiectivelor si a ceea ce vrei sa faci, ce-ti place. Dupa ani de munca evident conteaza prietenii pe care ti i-ai facut, prestigiul pe care ti l-ai castigat. Bineinteles prefer sa lucrez cu cineva pe care-l cunosc si care are rezultate profesionale dovedite; pana la urma, e reputatia mea in joc daca recomand pe cineva. Se cheama networking in zilele noastre, apropo de “romgleza” :) . Dar prestigiul se construieste in timp si cu multa munca, nu are legatura cu al cui baiat esti.
Demolarea demolarii: ca sa ai ocazia sa iti construiesti in timp si prin multa munca prestigiul tre' sa intri in respectiva corporatie. Daca nu esti al cuiva, daca nu vorbesti aceiasi limba cu ei (iar romengleza se invata doar in corporatii), daca nu regasesti corporatisti printre prietenii pe care ti i-ai facut e destul de greu sa accesezi in corporatii. Dar nu atat de greu pentru ca aceste corporatii cauta in permananta creiere proaspete pentru plantatiile lor. Aici corporatistul are oarecare dreptate.
Apropo de avantajele de a fi corporatist descrise acolo sunt convins ca ele exista. Motivatia financiara, apartenenta la grup, lucrul intr-un mediu civilizat in care cineva are grija in permanenta sa iti induca starea de siguranta, cu toate ca aceasta practic nu exista, fiind constienti cu totii ca un preaviz de 15 zile sta doar sa-ti fie semnat si inmanat in orice moment si la cea mai mica abatere.
Sunteti oameni de admirat, capabili de o munca imensa in folosul altora, sunteti partasi si duceti greul corporatiilor, iar recompensele si beneficiile sunt mult prea mici, indiferent cat de mare e salariul. Cred ca munciti prea mult, acumulati mult prea mult stres datorita presiunii careia sunteti supusi.
Datorita tensiunii pe care o acumulati, voi corporatistele, sunteti un target pentru prietenii mei, nerabdatori sa va prinda sambata seara in oras.
Iar din informatiile pe care le detin si corporatistii au ceva cautare printre fetele sensibile la sesiuni de shopping.
Ca si concluzie dragi corporatisti, sunteti prezente agreabile, total inofensive, ne-am obisnuit cu voi printre noi si probabil in curand vom auzi chiar de casatorii inter-rasiale om normal - corporatista sau viceversa.
joi, 2 aprilie 2009
Prosti
Lumea e plina de ei. Te sufoca, nu te lasa sa traiesti si de obicei simt nevoia sa isi dea cu parerea. Arata a oameni normali, practic ii confunzi in multime. Nu cred ca esti neaparat prost exclusiv daca scoti pe gura prostii, cred ca poti fi prost si ca atitudine. Si nu vorbesc aici de cei ce o fac pe prostii, ci de cei nativi, prostul in stare naturala.
Intr'o sambata seara am fost la un club de fitze, unde merg toate vedetele si toti vedetzii, unde ospatarii livreaza la mese in plina criza frapiere cu sampanii mai ceva ca la Jimmy'z Bar din Monaco, unde nevestele inlemnesc instantaneu cand intra si barbatii zambesc tamp cand dau cu ochii de fetele ce se fatzaie acolo, da' ma rog nu de club vreau sa vorbesc. Era acolo la o masa un baiat ce a frecat juma' de Bucuresti, un don juan cu aparitii regulate in revistele mondene, ce mai un baiat de care am auzit toti. Baiatu meu, inconjurat de baieti si fete de mare calitate, imbracat regulamentar de club si cu mare frumusete de ceas la mana. Minim 10.000 Euro. Imi zic in sinea mea, da frate, tare baiatu', bravo lui. Dupa cateva ore, stand de vorba cu un prieten, vine si baiatul de care va vorbeam spre noi, se cunostea cu prietenul meu, iar acesta politicos ne-a facut cunostinta si am vorbit in continuare toti trei. Dupa cateva minute, observ cum Don Juanul nostru isi schimbase frumusetea de ceas cu un altul, la fel de frumos si scump...
Intr'o sambata seara am fost la un club de fitze, unde merg toate vedetele si toti vedetzii, unde ospatarii livreaza la mese in plina criza frapiere cu sampanii mai ceva ca la Jimmy'z Bar din Monaco, unde nevestele inlemnesc instantaneu cand intra si barbatii zambesc tamp cand dau cu ochii de fetele ce se fatzaie acolo, da' ma rog nu de club vreau sa vorbesc. Era acolo la o masa un baiat ce a frecat juma' de Bucuresti, un don juan cu aparitii regulate in revistele mondene, ce mai un baiat de care am auzit toti. Baiatu meu, inconjurat de baieti si fete de mare calitate, imbracat regulamentar de club si cu mare frumusete de ceas la mana. Minim 10.000 Euro. Imi zic in sinea mea, da frate, tare baiatu', bravo lui. Dupa cateva ore, stand de vorba cu un prieten, vine si baiatul de care va vorbeam spre noi, se cunostea cu prietenul meu, iar acesta politicos ne-a facut cunostinta si am vorbit in continuare toti trei. Dupa cateva minute, observ cum Don Juanul nostru isi schimbase frumusetea de ceas cu un altul, la fel de frumos si scump...
miercuri, 1 aprilie 2009
Ziua pacalelilor
1 Aprilie. Ziua pacalelilor. O zi in care poti sa pacalesti pe oricine. E ziua in care oricine poa' sa te pacaleasca. Adica sa fi pacalici. Dar doar azi exista scuza asta.
Eu cred ca 1 Aprilie e in fiecare zi. Sigur ai fost pacalici si in alte zile. Si in alte zile ai pacalit cu siguranta pe altii. De exemplu astia care ne conduc ne iau de pacalici in fiecare zi. Benzina costa acum cand barilul de petrol e 45$ cat costa si cand era 150$. Ne pacalesc. Din cauza ca pretul benzinei e sus toate preturile se mentin sus. Platim scump totul. Mancare, servicii, absolut totul. Suntem pacalicii lor. Si nu numai de 1 Aprilie.
De azi au scumpit taxele si accizele la tigari. Le fac o suta de mii pachetul. Ei zic ca la noi se gandesc, sa nu ne imbolnavim. Dar ne pacalesc. Isi acopera gaurile din buget. Cresc salariile celor peste un milion de bugetari si pentru ca nu mai au ce impozite sa stoarca de la noi ne exploateaza acum si viciile.
Au promis ca lupta impotriva coruptiei. Si auzim ca presedintele are combinatii cu Popoviciu. L-au arestat. Dar ne pacalesc. Nu il baga la puscarie. Pana la urma 224 de ha in Baneasa pe care si le-a insusit omu' din domeniul public nu sunt chiar un capat de tara. Are tara asta milioane de ha, ce atata scandal, sa bagam un asa antreprenor la puscarie. Ma scuzati. Aproape oricare dintre noi am fi putut sa facem acelasi lucru cu 224 ha ciordite in Baneasa. Fara pacaleala.
Dupa aia ne-au zis ca suntem in criza. Cu japca. Noi mergeam la munca zilnic, ne vedeam de treburile noastre, ne plateam facturile, ratele, intretinerea, gazele si pac. Intr'o zi pe toate canalele media ne-au bombardat cu criza. Cat de in criza suntem, ce sa facem sa iesim din criza, solutii de criza, etc. Da' noi nu eram in criza. Noi mergeam la munca zilnic, ne vedeam de treburile noastre, ne plateam facturile, ratele, intretinerea, gazele....
Iar ne-au pacalit si acum suntem in criza.
Ne-au promis un premier si ne-au dat un Pacalici. Boc e 1 Aprilie in persoana.
Noi nu putem sa ii pacalim cu nimic. Daca nu mergem la vot sau daca mergem tot ei ne pacalesc. Suntem legati de maini si de picioare de aceiasi gashca pedelisto-pesedista-liberala pe alocuri maghiara care ne face sa traim fiecare zi ca pe una de 1 Aprilie. Ziua pacalelilor.
Eu cred ca 1 Aprilie e in fiecare zi. Sigur ai fost pacalici si in alte zile. Si in alte zile ai pacalit cu siguranta pe altii. De exemplu astia care ne conduc ne iau de pacalici in fiecare zi. Benzina costa acum cand barilul de petrol e 45$ cat costa si cand era 150$. Ne pacalesc. Din cauza ca pretul benzinei e sus toate preturile se mentin sus. Platim scump totul. Mancare, servicii, absolut totul. Suntem pacalicii lor. Si nu numai de 1 Aprilie.
De azi au scumpit taxele si accizele la tigari. Le fac o suta de mii pachetul. Ei zic ca la noi se gandesc, sa nu ne imbolnavim. Dar ne pacalesc. Isi acopera gaurile din buget. Cresc salariile celor peste un milion de bugetari si pentru ca nu mai au ce impozite sa stoarca de la noi ne exploateaza acum si viciile.
Au promis ca lupta impotriva coruptiei. Si auzim ca presedintele are combinatii cu Popoviciu. L-au arestat. Dar ne pacalesc. Nu il baga la puscarie. Pana la urma 224 de ha in Baneasa pe care si le-a insusit omu' din domeniul public nu sunt chiar un capat de tara. Are tara asta milioane de ha, ce atata scandal, sa bagam un asa antreprenor la puscarie. Ma scuzati. Aproape oricare dintre noi am fi putut sa facem acelasi lucru cu 224 ha ciordite in Baneasa. Fara pacaleala.
Dupa aia ne-au zis ca suntem in criza. Cu japca. Noi mergeam la munca zilnic, ne vedeam de treburile noastre, ne plateam facturile, ratele, intretinerea, gazele si pac. Intr'o zi pe toate canalele media ne-au bombardat cu criza. Cat de in criza suntem, ce sa facem sa iesim din criza, solutii de criza, etc. Da' noi nu eram in criza. Noi mergeam la munca zilnic, ne vedeam de treburile noastre, ne plateam facturile, ratele, intretinerea, gazele....
Iar ne-au pacalit si acum suntem in criza.
Ne-au promis un premier si ne-au dat un Pacalici. Boc e 1 Aprilie in persoana.
Noi nu putem sa ii pacalim cu nimic. Daca nu mergem la vot sau daca mergem tot ei ne pacalesc. Suntem legati de maini si de picioare de aceiasi gashca pedelisto-pesedista-liberala pe alocuri maghiara care ne face sa traim fiecare zi ca pe una de 1 Aprilie. Ziua pacalelilor.
A visa
Nimeni nu stie exact de ce visam. Cat de cercetatori sunt ei. Suedeze, masini, furnale, ciclopi, bani, excursii sau oricare alta infinitate de intamplari.
Unii se viseaza frumosi, altii milionari. Unii inconjurati de femei, altii isi viseaza sefu'. Nu conteaza ca esti sarac, urat, complexat sau contabil. Toti visam. Toate astea se intampla noaptea, cand dormim.
Mai sunt visele pe care ni le facem cu ochii deschisi. Iar cand starea de visare in timpul zilei se perpetueaza devenim ceea ce se cheama visatori.
Visatorul este o specie aparte, un boem care isi creeaza o lume fantastica in care traieste. Lumea asta a lui se apropie de perfectiune, in mare parte formata din personaje ideale si intamplari fericite, in care orice e posibil. Visatorul trebuie doar sa isi puna in cap ceva si imediat are impresia ca obiectivul pe care si la propus doar ce sta sa fie indeplinit. Neatingerea obiectivelor nu il deranjaza foarte tare intrucat visul neimplinit este imediat inlocuit de un altul.
De obicei visatorii sunt oameni oarecum marginalizati de societate, pe care ceilalti nu isi pot pune baza pentru lipsa simtului realitatii de care dau dovada.
Dar lumea asta in care traim a fost creeata de visatori. Tot ce acum e un fapt a fost initial visul cuiva. Acum peste o suta de ani un baiat a visat sa zboare. Si a reusit. Altul a visat un medicament care sa salveze lumea de infectii. Acum nu mai murim de amigdalita. Luam antibiotice. Altul a visat o lume in care sa fim inerconectati prin niste fire. Iar acum tu poti sa citesti blogul meu. Pe internet.
Unii se viseaza frumosi, altii milionari. Unii inconjurati de femei, altii isi viseaza sefu'. Nu conteaza ca esti sarac, urat, complexat sau contabil. Toti visam. Toate astea se intampla noaptea, cand dormim.
Mai sunt visele pe care ni le facem cu ochii deschisi. Iar cand starea de visare in timpul zilei se perpetueaza devenim ceea ce se cheama visatori.
Visatorul este o specie aparte, un boem care isi creeaza o lume fantastica in care traieste. Lumea asta a lui se apropie de perfectiune, in mare parte formata din personaje ideale si intamplari fericite, in care orice e posibil. Visatorul trebuie doar sa isi puna in cap ceva si imediat are impresia ca obiectivul pe care si la propus doar ce sta sa fie indeplinit. Neatingerea obiectivelor nu il deranjaza foarte tare intrucat visul neimplinit este imediat inlocuit de un altul.
De obicei visatorii sunt oameni oarecum marginalizati de societate, pe care ceilalti nu isi pot pune baza pentru lipsa simtului realitatii de care dau dovada.
Dar lumea asta in care traim a fost creeata de visatori. Tot ce acum e un fapt a fost initial visul cuiva. Acum peste o suta de ani un baiat a visat sa zboare. Si a reusit. Altul a visat un medicament care sa salveze lumea de infectii. Acum nu mai murim de amigdalita. Luam antibiotice. Altul a visat o lume in care sa fim inerconectati prin niste fire. Iar acum tu poti sa citesti blogul meu. Pe internet.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Postări
