marți, 15 decembrie 2009

Ninge!

Din copilarie iarna ne e descrisa ca anotimpul feeric in care campurile imbraca o mantie alba, vin sarbatorile, veselie, copii zglobii care se bucura de zapada tavalindu-se sau facand oameni de zapada, povestile spuse la gura sobei de bunici, acea caldura molicioasa care ne cuprindea cu capul in poala lor aproape de sursa de caldura arhaica si care emana parca si caldura sufleteasca nu numai termica, toate astea le asociem cu ninsoarea.

Marti 15.12.2009
Dupa numai 4 ore de somn, la 8 jumate m-am sculat si la prima privire pe geam am vazut ca ninge. Deja cu curul in sus de la oboseala am mormait printre dinti un "mi'as pula-n mata de ninsoare" si m-am indreptat spre espressorul de cafea. Primul meu gand a fost ca m-a luat si anul asta iarna prin surprindere - ca pe Oprescu - si am uitat sa cumpar lopata d-aia de dat zapada din curte, chestiune d-aia cu care dai gheata jos dupa geamuri si matura de dezapezit masina.
M-am imbracat cu ce aveam mai gros in casa si am coborat in aceiasi stare de nervozitate sa imi curat masina de zapada cea scarboasa. Cum am plecat din curte, pe strazile care dau spre soseaua principala era o liniste suspecta. Nici o masina, nici un om, nimic. Linistea de obicei nu imi place si imi prevestete ceva rau, iar treaba asta s-a confirmat cand dupa de doua ori stanaga si o data dreapta am dat in soseaua principala: O mare de masini. Un ocean de masini. Multe masini. Si multi soferi. Nervosi. Toata lumea se agita, claxonau, duceau o lupta cu centimetrii in drumul lor spre servici. Inca de atunci mi-a fost clar ca zapada e unul din putinele lucruri ce poa' sa ingenunchieze un oras dintr-o data.
Dupa 2 ore de stat in trafic pana la leasing, care era prima destinatie de ajuns in ziua aia, am renuntat la orice alta activitate si am luat-o inapoi spre casa. Numai ca, spre ghinionul meu, plecand de la Unirea drumul meu spre casa trece pe Mosilor si Colentina. Nu se mai stia care e sensul de mers spre unde si cum, care veneam, care plecam si care eram parcati, Calea Mosilor a fost azi un fel de parcare. Dupa o ora de stat efectiv pe loc undeva aproape de Eminescu, m-am trezit cu o problema crunta de logistica: trebuia sa ma pis. La inceput ca un gand gen, ar fi misto sa ma pis. Ceva lejer, asa. Dupa inca doua tigari fumate stand pe loc si o fatzaiala intre posturile de radio din care, evident in conditiile astea, nu iti place nimic problema a aparut din nou. Numai ca de data asta cu un curent de undeva din zona testiculelor (nu pot sa definesc exact locul), continuand pe sira spinarii, pana la creier. Instantaneu am strans din buci si deja cautam din priviri un WC.
Slabe sanse. In zona aia numai magazine, nici un restaurant, nimic. Am mai aprins o tigara, am renuntat la radio, am pus un cd cu muzica de relaxare. Nici o relaxare. Nimic. Deja nu mai puteam, ma luau transpiratiile, imi crescuse pulsul, tot ca la carte. Blocat cumva intre benzile doi si trei, neputand parca am fost nevoit sa las masina acolo, sa fug spre trotuar si sa ma pis pe copacii primariei....

Aia care au zis ca e romantic cand ninge o sug. E romantic daca esti la cabana, dupa o zi la ski bei vin fiert in fata semineului si te uiti pe geam cum ninge. Poate era romantic pentru Alecsandri cand scria poezia "Iarna" beat mort si cu doua minore la el la tara.

Dar cand stai in Bucuresti, ai primar medic chirurg, e criza si nu ai guvern, cand ninge nu se pune mantie alba, inseamna zoaie si moloz, nervi si ore intregi pierdute in trafic. Cand ninge e de cacat.

3 comentarii:

  1. ma temeam c-o sa fie un text sensibil :))
    l-am injurat azi pe dom' primar din suflet - acu trei zile zicea ca ii trebuie o ora sa curete arterele principale si 8 ore pentru restul... cat de nesimtit tre' sa fii, frate, sa ne prostesti in fata?!

    RăspundețiȘtergere
  2. acesti oameni se ghideaza dupa :

    Intotdeauna cand am zis ca iau...am luat !

    Intodeauna cand am zis ca fac...am zis !

    RăspundețiȘtergere