Cand eram copil, crescut printre blocuri, cum dadeam de o bucata de iarba verde primul gand era sa caut papadii si sa suflu in ele, minunandu-ma de fiecare data de spectacolul oferit de micii fulgi in dansul lor prin aer. Pentru mine, copil printre betoane, cu cheia sub forma de accesoriu atarnat la gat, era perfectiunea naturii.
Mai tarziu, cand am evadat dintre betoane, am pus in curte cat de mult gazon am putut. Si inevitabil au aparut si papadiile. Numai ca d-abia acum am inteles ca gingasele plante sunt de fapt niste buruieni nenorocite. Si cu fiecare suflare de vant imi contamineaza mai tare iarba, imi sufoca florile si imi umplu aerul cu agenti alergogeni. Am fost la magazin sa caut ierbicid, am dat din doua in doua saptamani cu tot felul de substante toxice de imi lesina cainii. Basina porcului, fascinatia copilariei mele, se dovedeste a fi un cosmar de care scap mai greu decat am crezut.
Intrebarea fireasca vine: e posibil, pentru noi toti, ca si alte lucruri, pe care in copilarie sau tinerete le-am vazut ca pe niste minuni ale naturii sa fie de fapt niste buruieni care ne invadeaza spatiul vital?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Postări
ma provoci la introspectie: pentru cine am devenit buruiana? :))
RăspundețiȘtergere:))
RăspundețiȘtergere