miercuri, 21 noiembrie 2012

Pe lumea asta...

Atunci cand un om devine parinte cel mai mult pe lumea asta isi iubeste copilul. Subit toate celelalte scad din intensitate sau dispar cu desavarsire, principalul scop al tuturor actiunilor parintelui devenind noul nascut. Acesta la randul lui, instinctiv nu poate supravietui fara parintele lui, fiind la inceput dependent de el.
E perioada in care parintele isi iubeste cel mai mult pe lumea asta copilul, iar copilul parintele.

Urmeaza adolescenta in care explozia hormonala face din autoritatea parinteasca un fel obstacol in calea fericirii tanarului vlastar. Gasirea de noi preocupari si distractii cu tineri de aceiasi varsta, fiorul primei iubiri, lucruri naturale de altfel, fac ca imaginea parintelui sa nu mai fie o prioritate, dar in continuare parintele isi iubeste cel mai mult pe lumea asta copilul.

Copilul devenit tanar adult se casatoreste. Toata dragostea din lume se transfera pe persoana cu care a ales sa isi petreaca restul vietii. Parintele se transforma in personaj secundar in filmul vietii copilului, intr-un fel de suport de logistica in noua viata, e cel la care o data la doua-trei saptamani duminica merge la masa si cel ce trebuie sa raspunda inevitabil prezent la orice apel lansat. In continuare pe lumea asta parintele isi iubeste cel mai mult copilul.

In cazurile fericite vine si vremea cand copilul face copil. Parintele se transforma in bunic si pierde rolul de personaj secundar in favoarea celui de figurant, cu aparitii episodice si atunci cu scurte treceri prin cadru. La fel si in continuare parintele cel mai mult isi iubeste pe lumea asta copilul. Iar copilul pe copilul lui...




2 comentarii: