joi, 17 iunie 2010

Danke

Pentru ca am fost un adolescent indolent, caruia nu ii placea de fel sa invete, ma prezentam de fiecare data la examene cu un fel de durere in cur si nesimtire natarmurita. Nici un fel de emotie nu ma cuprindea sau febra a examenelor in timpul sesiunilor. Drept urmare, prin legea compensatiei, ignoranta mea trebuia mai devreme sau mai tarziu pedepsita. Si ieri a venit vremea. Baiatul meu cel mare a avut examen de admitere in clasa 1 la Liceul Goethe. Fiind singurul liceu din Bucuresti cu predare in limba germana concurenta e pe masura, doar 100 de copii au acces in fiecare an la aceasta institutie de invatamant exclusivista. Dis de dimineata m-am prezentat in curtea liceului ca vitelul la taiat, de mana cu copilul care incerca sa ma linisteasca: "Tati nu inteleg de ce te agiti asa ca eu vorbesc germana". Injurand in gand gena de mitocan din adn-ul nostru m-am asezat pe o banca si imi priveam copilul cum se joaca nepasator, la varsta asta el nefiind constient ca i se stabileste cumva viitorul. In cinci minute cat a durat examenul am reusit sa fac trei atacuri de panica, doua caderi de calciu si doua preinfarturi. Pana la afisarea rezultatelor a urmat o noapte in care am fumat prin somn doua pachete de tigari si o zi in care am stat linistit pe banca in curtea liceului de la ora unspe dimineata cu toate ca stiam ca rezultatele se afiseaza la ora cinci seara. Dar coma m-a ajutat sa trec mai usor peste cele sase ore petrecute in soare la 40 de grade.

Pe banca cu mine a stat Karina. Nu e mama copilului meu dar a suferit la fel ca mine. Si inca mai mult, ea a inmultit suferinta mea cu 28 de copii care erau in examen. Dupa ce patru ani a stat cu ei zi de zi, i-a invatat tot ce ei acum stiu, a intrat cu fiecare de mana in sala de examinare, asta a fost pentru ea clipa adevarului. Si pentru ca si-a facut treaba temeinic doar patru micuti nu au reusit sa treaca proba.

Pentru ca ai demonstrat ca valoarea iese intotdeuna la suprafata, pentru ca ai avut grija de copiii nostri astia patru ani ca si cum ar fi fost ai tai, pentru ca ai pus suflet in tot ce ai facut cu toate ca cineva acolo sus a decis ca meriti cu 25% mai putin din putinii bani pe care ti dadeau si pentru ca ai plans in momentul in care ai vazut ca 32 de puncte inseamna ADMIS vreau sa iti spun un singur lucru: DANKE KARINA

Iar pentru ca patru ani mi-ai incheiat baiatu la sireturi, cu toate ca stiai ca e doar un rasfat de-al lui trebuie sa spun DANKE ANA

9 comentarii:

  1. Exista ceva mai minunat de atat?Poate doar tot ceva legat de ei.''Felicitari'' e prea putin,pentru voi,dar mai ales pentru el!

    RăspundețiȘtergere
  2. ahh, felicitarile mele! iar in legatura cu gena aceea de "mitocan"... incerc sa o compar cu febra tifoida, in speranta ca, desi mortala si cu transmitere usoara, la un moment isi va gasi leacul... speranta moare ultima!

    RăspundețiȘtergere
  3. am uitat un lucru... in curand o sa ajung in tara (zic eu...) si vreau sa dau prin jaya. pentru mine ar fi o mare onoare daca as putea sa l cunosc pe detinatorul acestui blog. este posibil?

    RăspundețiȘtergere
  4. felicitari tanarului elev! intr-adevar e mare realizare, si cred ca tocmai am citit unul din cele mai frumoase texte de multumire pentru un educator. si pentru Ana :)
    off topic: ce-i cu recomandarea zilei?! :))

    RăspundețiȘtergere
  5. Draga Julius ,ca fam care a trecut prin asta (de 2 ori ) ,te intelegem perfect,ca prieteni am fost total alaturi de voi.Felicitari pt copilului,ne bucuram ca parintii lui sint inca in viata...........
    Frumoase cuvinte pt Ina si Ana,asa e sint doua tipe care-si fac intr-adevar treaba .
    Ne vedem la scoala..........Babania.

    RăspundețiȘtergere