Tuscany

Mai demult nu imi placeau italienii. Probabil din cauza lui Raducioiu care s-a intors din Italia dupa 3 luni si nu mai stia sa vorbeasca bine romaneste. Sau poate din cauza asa zisilor oameni de afaceri italieni, libidinosi de varsta a doua inspre a treia, care s-au aciuiat pe aici dupa Revolutie sa ne ia fetele de 17 ani la maciuca. Apoi am fost la Milano si mi-am schimbat un pic parerea. Italia inseamna stil, highlife, arhitectura. Dupa care am fost la Roma si am fost cucerit definitiv. Istorie, traditie, autenticitate. Asa ca mi-am stabilit urmatoarea tinta. Toscana. Acolo a pornit renasterea, de acolo vin renumitele vinuri Chianti, Morellino di Scansano și Brunello di Montalcino, acolo e o zone unica in Europa cu 120 de rezervatii, acolo trebuie sa merg. La Florența, Pisa, Lucca, Maremma, Crete Senesi și Siena.

Cu aceste ganduri pozitive in cap vis-a-vis de Italia in general si Toscana in special, plimbandu-ma prin strazile din Centrul Istoric zilele trecute imi sare in ochi, din puzderia de restaurante deschise la foc automat in ultimul timp, o reclama discreta pe care scria frumos cu verde: Tuscany.

Mancat fiind mi-am promis un pranz acolo cu prima ocazie, ocazie care s-a dovedit a fi fix a doua zi, cand pasii m-au dus acolo fara sa le comand eu asa ceva.

Am gasit un restaurant cald, nu prea mare dar nici mic, cochet si aranjat, asa cum banuiesc eu ca ar trebui sa fie un restaurant in Toscana, iar daca nu este italienii aia ar trebui sa faca unul. Pentru ca e frumos. Tare. Nu incarcat cu decoruri inutile, fara sa incerce sa iti scoata ochii cu ceva, Tuscany si rafturile lui cu vinuri expuse m-a cucerit. Definitiv.



Cu o prima buna impresie facuta m-am asezat la o masa si am studiat meniul. Totul suna cum trebuie. PANZANELLA, MINESTRA A LA FRANCESCA, FETTUCCINE ALLE MANDORLE CON PROFUMO DI MENTA, SPAGHETTI DAL TIRRENO, COSTOLETTE DELIZIOSE AD AGLIO E ROSMARINO, TORTA TOSCANA AL CIOCCOLATO.
M-am oprit la Spaghetti dal Tirreno. Mi-au facut cu ochiul gamberi si pastele facute in casa. Alaturi de rosii, ardei gras, vinete, ceapa, usturoi si busuioc nu putea sa rezulte decat o combinatie fericita. Iar combinatia asta fericita s-a dovedit a fi de-a dreptu' maiastra in mainile bucatarului de la Tuscany. Probabil asa cum sunt pastele in Toscana. Iar daca nu sunt asa, atunci italienii aia asa ar trebui sa le faca. Ca au fost bune. Tare.
Altceva nu am mai putut sa imi iau de mancare, asa ca am trecut direct la desert, care a fost un tort jumatate negru jumatate alb. Bun si ala. Tare.

Dupa ce am transmis complimente bucatarului am dat o tura prin local si am vazut ca nu chiar asa mic. E si o crama numai buna de petreceri sau sa te ascunzi cu secretara, in cazul in care nu stie nevasta ta de ea.



Imi place la Tuscany. E frumos, mancare e buna, au loc de ascuns, e dichisit asa. Pentru ca nu sunt vr'un critic culinar nu o sa acord nici stele, nici note, nici nimic. O sa va spun doar ca se afla in Centrul Istoric, pe Gabroveni 3. Iar cand o sa fiti acolo transmiteti salutari bucatarului din partea mea.